Home » D:News » Cometa interstelară Borisov se va afla cel mai aproape de Terra în 28 decembrie

Cometa interstelară Borisov se va afla cel mai aproape de Terra în 28 decembrie

Cometa interstelară Borisov se va afla cel mai aproape de Terra în 28 decembrie
Publicat: 09.12.2019
Cometa 2I/Borisov, al doilea obiect din afara Sistemului nostru Solar detectat vreodată de cercetători, se va afla cel mai aproape de Terra pe 28 decembrie, iar evenimentul este aşteptat cu sufletul la gură de astronomi, care pot astfel să afle mai multe informaţii despre corpurile interstelare.

Cometa interstelară C/2019 Q4 (2I/Borisov) a fost detectată după ce a intrat în Sistemul Solar, pe 30 august, de astronauţii de la NASA, ESA şi International Scientific Optical Network (ISON). Descoperirea a fost un mare prilej de bucurie, pentru că era abia al doilea obiect din afara Sistemului nostru Solar detectat, primul fiind un corp misterios, „Oumuamua”, despre care astronomii nu ştiu, de fapt, ce este cu adevărat. „Oumuamua” a fost observat în 2017, potrivit space.com.

Pentru a marca apropierea maximă de Terra, o echipă de astronomi şi fizicieni de la Universitatea Yale, SUA, a realizat, pe 24 noiembrie, cea mai detaliată imagine a cometei Borisov, care arată cum se formează coada acesteia pe măsură ce se apropie de Soare. Evenimentul le-a permis specialiştilor şi să măsoare lungimea cozii. Imaginea a fost realizată cu ajutorul unui telescop de la Observatorul din Manua Kea, Hawaii.

Potrivit estimărilor, coada cometei are o lungime de aproximativ 160.000 de kilometri. Diametrul Terrei este de 12.742 de kilometri, ceea ce înseamnă că această coadă a cometei Borisov este de 14 ori mai mare.

Nucleul solid, format din apă îngheţată, dioxid de carbon etc., al cometei măsoară doar 1,6 kilometri şi suferă un proces de sublimare pe măsură ce se apropie de Soare. Substanţele sublimate, în amestec cu praful de la suprafaţă, formează un înveliş gazos care apoi se întinde sub formă de coadă.

De la intrarea în Sistemul Solar, specialiştii au reuşit de două ori să realizeze imagini ale cometei, pe 12 octombrie, aceasta aflându-se la o distanţă de 418 milioane de kilometri de Terra.

2I/Borisov se va afla în cel mai apropiat punct de pe orbita din jurul Soarelui pe 8 decembrie.

La aproximativ trei săptămâni după, pe 28 decembrie, cometa Borisov se va apropia cel mai mult de Terra, la peste 300 de milioane de kilometri (de două ori distanţa dintre Pământ şi steaua sa). Fiind dincolo de orbita planetei Marte, nu va reprezenta un pericol pentru Terra.

În viitorul apropiat, agenţiile spaţiale doresc să afle mai multe informaţii despre frecvenţa cu care intră în Sistemul nostru Solar obiecte interstelare şi chiar să studieze astfel de corpuri. Una dintre acete misiuni este Comet Interceptor al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), programată pentru lansare în 2028.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, este vinovat pentru moartea a 70 de milioane de oameni
Unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei contemporane. Adorat cu îndârjire şi astăzi în ţara natală, ...
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
Zeci de mii de angajați Volkswagen își vor pierde locul de muncă
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
De ce a fost supravegheat de serviciile secrete franceze prințul Carol al României? Cine a ordonat supravegherea?
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Neuronul artificial bazat pe laser imită funcțiile celulelor nervoase cu o viteză incredibilă
Cercetătorii au reușit să măsoare viteza gândirii umane
Cercetătorii au reușit să măsoare viteza gândirii umane
Elefanții se tem de șoareci sau este doar un mit?
Elefanții se tem de șoareci sau este doar un mit?
Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul
Un scandal interbelic: Prințul Carol, „Duduia” și exilul
Pliculețele de ceai eliberează milioane de microplastice, care pătrund în celulele intestinale umane
Pliculețele de ceai eliberează milioane de microplastice, care pătrund în celulele intestinale umane
Riscul de cancer scade după o anumită vârstă și acum cercetătorii știu de ce
Riscul de cancer scade după o anumită vârstă și acum cercetătorii știu de ce
Test de cultură generală. De ce coriandrul are gust de săpun pentru unii oameni?
Test de cultură generală. De ce coriandrul are gust de săpun pentru unii oameni?
Iată cum roboții de la Boston Dynamics „urează” un Crăciun fericit!
Iată cum roboții de la Boston Dynamics „urează” un Crăciun fericit!
OpenAI anunță noi modele de Inteligență Artificială
OpenAI anunță noi modele de Inteligență Artificială
Coreea de Nord se pregătește să trimită trupe, artilerie și drone kamikaze pe frontul din Ucraina
Coreea de Nord se pregătește să trimită trupe, artilerie și drone kamikaze pe frontul din Ucraina
MESAJE DE CRĂCIUN 2024. Ce urări să le trimiți prietenilor, rudelor sau colegilor de la serviciu?
MESAJE DE CRĂCIUN 2024. Ce urări să le trimiți prietenilor, rudelor sau colegilor de la serviciu?
Donald Trump amenință că SUA vor prelua controlul asupra Canalului Panama
Donald Trump amenință că SUA vor prelua controlul asupra Canalului Panama
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ziua în care Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost executaţi
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Ucrainenii au anunțat „o altă lovitură pentru complexul militar-industrial al Rusiei”
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X
Cresc prețurile la abonamentele pe platforma X